Casele vechi au farmecul lor, însă dincolo de aspectul vizibil, există detalii tehnice care pot afecta direct acoperișul. Una dintre problemele mult subestimate este efectul vibrațiilor asupra structurii. Vibrațiile apar din diverse motive: trafic intens în apropiere, utilaje, lucrări interioare, înlocuirea tâmplăriei, montaj de aparate grele, sau simpla uzură a lemnului. Ce este important de înțeles este că într-o casă veche, lemnul care susține acoperișul nu mai are aceeași rigiditate ca atunci când a fost montat. Unele elemente sunt uscate excesiv, altele sunt slăbite în cuie, iar structura nu mai reacționează uniform.
Primul efect al vibrațiilor este slăbirea prinderilor vechi. În trecut, multe acoperișuri erau prinse aproape exclusiv cu cuie, nu cu șuruburi. Cuiele, în timp, devin mai ușor de mișcat în lemn, mai ales când lemnul se contractă sau se fisurează foarte fin. Orice vibrație repetată face ca prinderea să devină instabilă. De aici apar primele semne: scârțâituri, mici mișcări ale paziei, ondularea anumitor zone sau apariția unor jocuri la șarpantă. Toate acestea sunt indicii că structura nu mai lucrează compact.
Un alt efect este transferul de vibrații în astereală. OSB-ul sau scândura veche nu mai au aceeași planeitate, iar vibrațiile duc la micro-deplasări. Aceste deplasări nu sunt vizibile la exterior, dar afectează montajul tablei. În timp, tabla poate începe să vibreze, să producă zgomote sau să se deformeze. Acest lucru este des întâlnit mai ales la acoperișurile unde tabla a fost schimbată peste o structură neintervenită. Proprietarii cred că „tabla e de vină”, însă în realitate problema vine din structura sub ea, care nu mai este rigidă.
Și sistemul pluvial poate fi afectat de vibrații. Un jgheab montat corect pe o casă veche, dar cu pazie slăbită, poate începe să „joace” la vânt sau la trepidații. Consola jgheabului se mișcă ușor, ceea ce duce la pierderea pantei sau la scurgeri necontrolate. Un alt efect este deformarea marginilor tablei la streșini. Când vibrațiile afectează capătul căpriorilor, bordura de streașină își poate modifica poziția, ceea ce influențează modul în care apa se scurge din acoperiș.
Vibrațiile pot agrava și problemele existente la coșuri sau treceri de ventilare. În construcțiile vechi, coșurile de fum sunt rareori perfect etanșate la bază. Când apar vibrații, mortarul vechi se fisurează și se retrage, ceea ce lasă spații pe unde apa se poate infiltra foarte ușor. În plus, elementele metalice care înconjoară coșul pot pierde prinderea, pentru că ele sunt fixate în astereală sau în capete de căpriori afectați de trepidații.
Un semn clar al vibrațiilor este apariția zgomotelor în acoperiș. Mulți proprietari cred că sunt păsări, animale sau dilatarea tablei. În realitate, zgomotele ritmice, repetate, sunt un indiciu că structura lucrează și se mișcă. De exemplu, dacă tabla scoate un sunet metalic când bate vântul, înseamnă că undeva prinderile nu mai sunt uniforme. Dacă scârțâie intens, este posibil ca șarpanta să aibă lemn slăbit sau cuie desprinse. Toate acestea sunt fenomene accentuate de vibrații.
Ce este de făcut? Primul pas este verificarea structurii înainte de a monta o învelitoare nouă. Mulți cred că dacă schimbă tabla, au rezolvat problema, însă tabla doar maschează defectele structurale. Ideal este să fie evaluate căpriorii, popii, cozoroabele, astereala și legăturile dintre ele. Se verifică dacă există lemn fisurat, secțiuni deformate sau elemente slăbite. În funcție de situație, soluțiile pot varia de la simpla rebatere a cuielor la înlocuirea unor elemente.
Un alt pas esențial este folosirea de prinderi moderne. Șuruburile pentru lemn, plăcile metalice perforate, colțarele de rigidizare sau ancorele specifice pot transforma o șarpantă veche într-una stabilă. Deși nu se văd, aceste elemente pot prelungi durata de viață a unui acoperiș cu zeci de ani, pentru că împiedică mișcările parazite.
Pentru casele foarte vechi, unde vibrațiile sunt constante, se poate lua în calcul și rigidizarea suplimentară a structurii. Aceasta presupune montarea unor rigle orizontale suplimentare, întărirea nodurilor structurale sau adăugarea de contravântuiri. Aceste intervenții nu schimbă forma acoperișului, dar îl fac mult mai stabil.
Pe lângă structură, și componentele acoperișului trebuie adaptate. De exemplu, jgheaburile se pot prinde în mai multe puncte decât de obicei, iar bordurile pot fi fixate cu șuruburi suplimentare. Coama se poate monta cu bandă ventilată de calitate superioară, care nu se desprinde la vibrații. De asemenea, trecerile și etanșările din jurul coșului trebuie întărite cu accesorii moderne, nu doar cu mortar.
În final, vibrațiile nu sunt o problemă în sine, ci un factor care scoate la suprafață slăbiciunile structurale. Un acoperiș bine montat peste o șarpantă stabilă rezistă fără probleme, însă unul montat peste o structură veche și slăbită va începe să cedeze rapid. De aceea, întreținerea și consolidarea preventivă sunt mult mai eficiente și mai ieftine decât reparațiile după ce apar infiltrațiile.
