1 milion de copii au explorat limba engleză prin lecțiile Novakid, în cei 8 ani de activitate ai platformei


Consecvența rămâne un factor esențial al succesului în orice activitate, mai ales atunci când vorbim despre educație ori procesul de învățare a unei limbi străine. Iar în cadrul acestor lecții, repetiția și dezvoltarea actului de predare de la curs la curs fac diferența între stagnare și evoluție.

De aceea, Novakid, școala online de engleză pentru copiii cu vârste între 4 și 12 ani, susține ideea de pregătire constantă prin lecții interactive, ce vin în completarea programei școlare. De exemplu, un sondaj de satisfacție realizat recent de companie arată că 96% dintre părinții români ai căror copii i-au încercat lecțiile evaluează programul și temele Novakid ca fiind excelente sau bune. Succesul se reflectă și în faptul că în 2025 numărul celor care au încercat cel puțin o dată o lecție în cadrul Novakid a ajuns la 1.000.000.*

În semn de mulțumire pentru loialitatea și dedicarea comunității formate în cei 8 ani de activitate, dar și pentru a marca depășirea unei borne importante în evoluția companiei, platforma online a decis să acorde juniorului cu numărul „un milion” un abonament gratuit pentru 12 luni! Câștigător a fost desemnat un cursant care a parcurs la începutul lunii octombrie lecția de probă gratuită.

Platforma, un răspuns la o nevoie reală

Lansată în 2017, în Statele Unite ale Americii, platforma de educație online bazată pe tehnologii de învățare gamificate (EdTech) este prezentă acum în peste 50 de țări.
Conceptul a pornit de la absența resimțită de cei doi fondatori, părinți la rândul lor, a unui mediu de studiu în care copiii să învețe prin jocuri, recompense și imersiune lingvistică totală. Astfel, în cadrul Novakid, lecțiile se desfășoară de la bun început exclusiv în engleză, cadrele didactice utilizând metoda de răspuns fizic total (TPR), ce presupune folosirea expresiilor faciale și gesturilor.
Această abordare reflectă și misiunea companiei, aceea de a oferi celor mici un spațiu sigur și captivant pentru dobândirea și dezvoltarea cunoștințelor. În România, platforma deține un scor de 5 stele pe Google Reviews și de 4,7 pe TrustPilot, lucruri care îi confirmă eficiența.

Novakid a avut mereu în vedere nu doar beneficiile oferite elevilor, ci și sprijinul acordat părinților și școlilor, în calitate de partener educațional.
Platforma online a realizat frecvent studii la nivel internațional, cu rezultate devenite suport pentru sistemul de învățământ public. Totodată, în 2025 a lansat și prima ediție a Competiției Școlilor Creative în România, dedicată claselor primare din mediul public de învățământ. Această campanie, ce a vizat ilustrarea folosirii limbii engleze într-un mod distractiv și inedit, a reunit peste 100 de proiecte de la zeci de școli din toată țara.

Următorii pași în dezvoltarea educației digitale

Angajamentul școlii online de a îmbunătăți predarea limbii engleze nu se oprește aici. În următoarea perioadă, platforma va face mai multe investiții în metode educaționale accesibile și inovatoare.

Copiii care studiază limba engleză își doresc să facă parte dintr-o comunitate, dar și să poată purta conversații nestingherite sau nelimitate. Tocmai de aceea, misiunea Novakid pentru anii următori vizează diversificarea constantă a conținutului și a metodelor moderne de predare. Ca o dovadă în plus a consecvenței față de comunitatea sa, descoperirea, explorarea și dezvoltarea juniorilor rămân ancorele formării viitorului – chiar și dincolo de elevul 1.000.000.

Despre Novakid

Novakid este o școală online de engleză, recunoscută la nivel internațional și desemnată câștigătoare a premiului „Digital Language Learning Product of the Year” la Digital Education Awards. De la lansarea sa din 2017 și până în prezent, 1.000.000 de cursanți au parcurs cel puțin o lecție în cadrul platformei Novakid.

Predarea se face cu ajutorul unor metode moderne, precum TPR (metoda răspuns fizic total), ce presupune folosirea expresiilor faciale și gesturilor. Metoda unică Novakid de evaluare a progresului (peste 1.500 de parametri, testare A/B și alte componente ale unei abordări bazate pe analiza datelor) permite profesorilor să adapteze programul în funcție de nevoile și interesele individuale ale copiilor.

*Cifra menționată nu reprezintă totalul elevilor activi, ci numărul de copii care au participat la cel puțin o lecție plătită sau de probă pe platforma Novakid.

Photo make money online courses Previous post Cum să faci bani din cursuri online
Photo antreprenor Next post Cum se scrie corect antreprenor sau antreprenori