Lacul lebedelor, intr-o noua montare pe scena Operei Nationale Bucuresti
[ad_1]
Opera Națională București prezintă sâmbătă, 19 noiembrie, ora 18:30, premiera spectacolului de balet „Lacul lebedelor” de Piotr Ilici Ceaikovski, regia și coregrafia Oleg Danovski, adaptarea și punerea în scenă Oleg Danovski Jr., scenograf costume Viorica Petrovici, scenograf decoruri Adrian Damian. Conducerea muzicală Iurie Florea.
Titlu de referință în istoria baletului, „Lacul lebedelor” a avut premiera mondială pe 20 februarie 1877, la Teatrul Bolshoi din Moscova, unde nu a fost bine primit, abia în 15 ianuarie 1895, cu o nouă coregrafie realizată de Marius Petipa și Lev Ivanov a avut un succes enorm la Teatrul Mariinsky din Sankt Petersburg.
Povestea din spatele celei mai celebre dintre compozițiile de balet este una cât se poate de captivantă și a reprezentat, de-a lungul timpului, subiectul de discuție al multor critici. Unul dintre fondatorii baletului rusesc, Fyodor Lopukhov, a numit „Lacul lebedelor” drept o operă națională, având în vedere simbolistica centrală – lebăda, simbolul acesteia fiind foarte des întâlnit în lirica populară; atât subiectul operei cât și imaginea lebedelor reprezintă ideea dragostei veșnice în cultura Rusiei. Una dintre cele mai frumoase povestiri folclorice rusești, „Rața albă”, a influențat într-o mare măsură „Lacul lebedelor”. Contemporanii lui Ceaikovski au afirmat că acesta a prezentat de-a lungul vieții un mare interes pentru viața lui Ludwig II al Bavariei, a cărui tragica poveste este simbolizată prin lebăda din opera compozitorului.
Legenda despre prințese transformate în lebede de un vrăjitor rău, în care vraja lui poate fi spulberată numai prin iubirea unui prinț, rămâne și în zilele de astăzi poate cea mai frumoasă poveste de balet ce a fost lăsată posterității.
Biletepe http://tickets.operanb.ro/ și de la Casa de Bilete a Operei Naționale București.
Următoarele reprezentații vor avea loc în 20 și 30 noiembrie, ora 18:30.
Bucuresti Business si Reusita se numara printre partenerii media ai Operei Nationale Bucuresti.
Articolul Lacul lebedelor, intr-o noua montare pe scena Operei Nationale Bucuresti apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.
[ad_2]