PAID a inaugurat ReExpoziția, cu ocazia Zilei Internationale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

[ad_1]

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a inaugurat prima expoziție fotografică tematică, intitulată „ReExpoziția”, cu ocazia Zilei Internaționale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale. Vernisajul, programat inițiat pentru 4 martie, la 45 de ani de la cutremurul care a devastat România, a fost amânat în contextul crizei geopolitice și s-a desfășurat joi, 13 octombrie, la Biblioteca Națională, urmând ca exponatele să rămână disponibile pentru vizitare timp de două săptămâni.

Fotografiile, realizate de profesioniști și amatori, fac parte dintr-o amplă campanie de conștientizare și de sensibilizare a publicului în ceea ce privește caracterul repetitiv al dezastrelor naturale și importanța asigurării locuințelor împotriva acestora. Selecția și jurizarea au fost realizate de fotograful și arhitectul Vlad Eftenie, de omul de presă Mihai Morar și de actrița Ioana Ginghină, în cadrul unui concurs care s-a desfășurat la începutul anului 2022.

„Expoziția noastră este un apel pentru toți cei care înțeleg că se poate și altfel, că există soluții pentru ca, în cazul distrugerilor cauzate de dezastre naturale, reconstrucția să nu pornească de la zero. Dezastrele naturale sunt inevitabile, sunt o constantă a vieții. Însă momentul precis în care vor avea loc este imposibil de anticipat, așa cum este imposibil de știut și locul în care vor lovi, clădirile care vor fi afectate. Ceea ce știm sigur este că producerea următorului dezastru este întotdeauna doar o chestiune de timp. Și, spre deosebire de multe domenii în care pierderile nu pot fi limitate, pentru pagubele cauzate de calamități există soluții – asigurarea obligatorie a locuinței”, a declarat Nicoleta RADU, director general al PAID.

La eveniment a fost reprezentat și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

„Dezastrele au început să devină din ce în ce mai ‘obişnuite’, ne întâlnim cu ele din ce în ce mai des. Cu toate acestea, nu suntem conştienţi de impactul acestora asupra noastră. Există o parte de prevenire care este la îndemâna cetăţenilor şi care se aplică nu în etapa acută a dezastrelor, pe care noi o gestionăm, ci în etapa următoare, de post-dezastru, când nevoile populației se schimbă. Aceste instrumente sunt, printre altele, asigurările”, a declarat colonelul Francisc Senzaconi, Șeful Serviciului pentru Prevenirea Dezastrelor din cadrul IGSU.

ReExpoziția este un proiect PAID, un concurs fotografic parte dintr-o amplă campanie de conștientizare asupra caracterului repetitiv al dezastrelor naturale. Aflată la prima ediție, competiția i-a provocat pe fotografii profesioniști, dar și pe pasionații din domeniu, să înscrie imagini originale, surprize de aceștia pe parcursul sau în urma unor calamități naturale petrecute în România.

Premiile au avut o valoare totală de 3.500 de euro, iar primele zece fotografii, în ordinea punctajului stabilit de juriu, au fost selectate pentru expoziție, alături de alte imagini tematice din arhiva Agerpres, partener media al evenimentului. Vernisajul a avut loc în prezența fotografilor, a membrilor juriului, a organizatorilor și a partenerilor instituționali ai acestora, precum și a invitaților din presă. Informațiile privind cea de-a doua ediție a competiției fotografice vor fi disponibile, în curând, pe www.re-expozitia.ro.

Despre PAID

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăților de asigurare pentru încheierea de asigurari obligatorii de locuință, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuințelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: – Cutremur – Inundații – Alunecări de teren.

Articolul PAID a inaugurat ReExpoziția, cu ocazia Zilei Internationale pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.

[ad_2]

Source link

Previous post Missa Solemnis de Beethoven, evenimentul muzical al toamnei la Ateneul Roman
Next post Vesti bune pentru transportul public in Ploiesti! Ce anunta Primaria?